Originile cancerului

one-health-logo

„Da! Ai auzit bine! Originile cancerului, precum si a tuturor bolilor, se afla intr-adevar la inceputurile vietii, acum milioane, miliarde de ani… Faptul cum a aparut viata, prima celula, o sa las spre dezbatere filozofilor, biogeneticienilor si biochimistilor, pentru ca despre asta se poate discuta la nesfarsit. Chiar si aparitia, existenta, punctul zero al ceea ce se numeste viu poate duce la multe dezbateri. Conform biogeneticii, viul este o formatiune a proteinelor care, la o anumita compozitie, se denumesc vii.Astfel, in conceptul biogeneticii, ARN-ul este cea mai arhaica formatiune proteica care se poate denumi ca fiind vietate. Dr. Hamer ia ca punct de pornire aceasta prima celula si toata teoria lui porneste observand modificarile care au loc la nivelul primelor celule si adaptarea prin care trec ele pe parcursul evolutiei.Prima celula formeaza prin proliferare celulara mitotica, prin inmultirea sa insasi, alte celule specializate in anumite domenii de supravietuire (absorbtie hrana, eliminare resturi, respiratie sau asigurarea de oxigen pt arderile interne). Este unanim recunoscut faptul ca mediul in care a aparut aceasta prima celula era cel acvatic, oceanul planetar. Aceasta prima celula face  proliferarea respectiva din simplul motiv ca incearca sa supravietuiasca, sa ramana la aceeasi structura (vie).Cel mai interesant este ca aceste celule incep sa comunice intre ele pentru a-si transmite celorlalte nevoile. Comunicarea este chimica iar la acel nivel arhaic se transmit nevoile in sensul de surplus ori carenta, lipsuri de nevoi primare (hrana, eliminare, oxigen). Aceste lucruri extraordinare (biochimie organica) se invata in anii II si III in facultatile de medicina.Dr. Hamer de fapt nu a descoperit nimic nou ci a reusit sa observe functionalitatea viului si sa faca legatura la conditiile actuale de viata. Nu trebuie sa faci o facultate de medicina sau sa inveti o gramada de lucruri pentru a nu mai face boli niciodata! ci doar sa intelegi aceasta functionalitate simpla, sa intelegi de ce se comporta organele noastre intr-un anumit fel si care e rolul, rostul de a face acel lucru. Nici nu mai trebuie sa inveti despre boli ci doar sa te interesezi din ce tesut embrionar (endoderm, mezoderm sau ectoderm) s-a dezvoltat organul problema. Va fi astfel foarte clar care a fost asocierea pe care ai facut-o, care a fost continutul, culoarea conflictului care a dus la aparitia modificarii din organism, a bolii.Dar sa merg mai departe… Mica noastra “vietate”, ajunsa deja pluricelular, va incerca in continuare sa se organizeze, avand celule specializate in domeniile ce ii va asigura supravietuirea (absorbtie hrana, eliminare resturi, asigurarea de oxigen pt arderile interne). Spre exemplu, anumite celule procura oxigenul necesar pentru reactia de reducere de oxigen, denumita oxidare interna (procesul de extragere a anumitor saruri si minerale din mediul ambiant cu ajutorul oxigenului). Cel mai frumos exemplu, care este si vizibil, este cel din celulele sanguine, care au un continut ridicat de fier, tocmai ca sa poata lega oxigenul din aer, iar prin oxidarea fierului are loc inrosirea acelor celule sanguine, care erau inainte albastre! (din cauza dioxidului de carbon), iar acel oxigen sa fie transportat la celulele care au nevoie de el…Odata cu evolutia si dezvoltarea acestui pluricelular a aparut in timp o problema de comunicare datorita faptului ca pe drum avea loc o pierdere de structura a componentelor chimice ce trebuiau sa transmita informatia, ceea ce putea sa duca la periclitarea supravietuirii intregului sistem. Din aceasta cauza, pentru ca informatia sa fie mai sigura, mai usor transmisibila si mai rapida, mica “vietate” a “inventat” o noua formatiune, un organ centru de comanda, numit trunchiul cerebral, care era legat direct si individual cu fiecare organ specializat in parte. Trunchiul cerebral avea o singura functie si anume de a transmite informatia intre organe, celule. Daca, de exemplu, din diverse motive, anumite celule aveau nevoie de mai mult oxigen, transmiteau rapid trunchiului cerebral informatia iar celulele responsabile de asigurarea oxigenului incercau sa satisfaca aceasta cerere de oxigen in limita capacitatii lor. Daca cererea de oxigen depasea posibilitatile de obtinere a cantitatii necesare, trunchiul cerebral dadea comanda de proliferare de celule specializate in obtinerea de oxigen.Evolutia neavand loc in acelasi ritm pentru toate vietatile existente, aceste pluricelulare au trebuit sa “suporte” alte “vietati”(microorganismele de astazi), care s-au atasat de ele si cu care au inceput sa convietuiasca in simbioza iar, in cazuri ca cel povestit mai sus, sa se foloseasca de ele pentru descompunerea celulelor create suplimentar din lipsa de oxigen suficient, cand nu mai era nevoie de ele, nivelul de oxigen necesar revenind la limite “normale”.Acum, dupa milioane si milioane de ani de la aceasta poveste, celulele noastre se comporta la fel. Toate organele care deriva din trunchiul cerebral arhaic, responsabile cu supravietuirea “primara” (absorbtie hrana, eliminare resturi, asigurarea de oxigen) se comporta in acelasi mod. Ele se vor dezvolta din tesutul embrionar endodermal (interior germinativ al blastocistului) iar modificarile la nivelul acestor organe vor fi de proliferare celulara (exemplu: cancer de plamani, de ficat sau de colon) in faza activa, de necesitate, si de descompunere cu ajutorul microorganismelor a celulelor suplimentar create, in perioada imediat urmatoare…Dr.Hamer explica foarte frumos in cartea sa cum ca primul conflict a inceput la nivelul unei celule, a unui organ. Trairea emotionala de frica ca nu va avea suficient oxigen sau hrana si prin urmare frica ca nu va putea sa mai functioneze, sa supravietuiasca, se numeste conflictul de imbucatura (de aer, de hrana). La ora actuala, la mult timp dupa ce a luat fiinta acest conflict, noi il asociem cu imbucatura reala, concreta: hrana, apa, aer… sau cu una imaginara, de “aerul” pe care ti-l ia soacra, pentru ca vorbeste non-stop iar tu nu ajungi la cuvant. In ambele cazuri, trairea ta este aceeasi la nivel organic, de lipsa aerului iar organismul va reactiona cu o proliferare de celule la nivelul plamanilor, pentru a-ti asigura aerul de care ai nevoie! In cazul fricii de moarte, conflictul este acelasi: “am nevoie de aer, ca sa nu mor” si va duce tot la un cancer de plamani.Precum am amintit, trairea emotionala primara este la nivelul organului, de acolo pleaca prima informatie. Atunci cand te supara cineva, de exemplu, prima data ti se strange stomacul si abia dupa aia iti apar emotiile de enervare, suparare. “Nu pot sa il “diger” pe “boul” asta” – trunchiul cerebral primeste aceasta informatie de la celule dar el nu stie ca nu e ceva real, concret, nu stie ca tu nu ai inghitit respectiva persoana si da comanda de proliferare de celule ce produc suc gastric ca sa poti digera ce ai de digerat…Da… acestea au fost doar cateva exemple de cum ne imbolnavim si murim, doar pentru ca nu stim sa fim constienti de trairile si emotiile noastre, nu am fost invatati aceste lucruri si nu spunem niciodata persoanelor in cauza ce ne doare, ce simtim in urma comportamentului lor, pentru ca nu e frumos sau nu se cuvine ori pierdem prietenia, admiratia, pozitia pe care o avem… Daca crezi ca merita, continua pe acel drum. Eu nu mai vreau. Dar stiu, simt totusi ca nici tu…”

un articol de Costea Paul George

Gold Gym Botosani

GOLD GYM – Botosani

Plecand de la concluzia ca acest corp al nostru, in care ne facem veacul temporar, n-ar fi decat o simpla carcasa a sufletului oropsit, tot s-ar justifica nevoia imperioasa de a ne ingriji de el, de a ne mentine conditia fizica, de a ne misca putin si de a credita dictonul “Mens sana in corpore sano”. Nici macar nu conteaza ce miscare facem, jogging, kick-boxing, sala, fitness, tras de fiare, inot, arte martiale, Pilates, spining, yoga, squash, stretching, cycling, alpinism, role, fotbal, dansuri. Orice e bun si binevenit!

Oamenii au devenit sedentari. Prefera televizorul si Internetul. Cine nu se misca se ingrasa, devine apatic, greoi, se imbolnaveste de inima, devine dependent de medicamente si depresiv, dar mai ales imbatraneste. Cei peste 600 de muschi de care beneficiem fara nici un merit sau efort devin nefunctionali daca stationeaza timp indelungat.

Ei trebuie folositi permanent, pusi in miscare si uneori chiar fortati. Este adevarat, unii dintre ei functioneaza singuri, de exemplu – inima, altii sunt antrenati in miscarile pe care le facem in mod natural (respiratia, mersul, pozitia bipeda, hranitul, igiena corporala etc.), dar cel putin inca alti 200, trebuie neaparat antrenati special.

Teorie cunosc, ce ma fac cu practica?

Cel mai greu e inceputul… Sunt mai bine de 10 ani de cand nu am intrat intr-o sala de sport, din liceu nu am mai alergat (si-atunci dupa tramvai), in bazin nu intru de frica ciupercutelor, la munte in loc de schiat prefer sa beau vin fiert, rolele au ruginit in debara, bicicleta n-am unde sa o depozitez la bloc, tenisul e prea scump, mersul pe jos nu-i chiar un sport, iar la gym mi-e greu sa-ncep, nu am echipament, nu stiu pe nimeni, nu am nici geanta sport, e foarte greu!

Dar stiu ca trebuie si stiu si c-am sa-ncep candva, curand! Acum e toamna, pot s-o mai aman, vara a trecut si ce sens are?

Si-apoi ce fac cu febra musculara ce va sa vie peste mine dupa atata amar de sedentarism? Si azi mi-e lene, si maine am migrena, si joi lucrez pana tarziu, apoi incepe perioada, acea perioada cand mi-e imposibil sa ma misc, si dupa mananc fara oprire si n-are nici un sens sa mai visez la sport. Si tot asa…

Gasesc 1.000 de scuze si pretexte, si anii trec, si orice zi ce a trecut nu se intoarce niciodata si a trecut degeaba peste mine si peste trupul meu ce-a fost candva frumos. Si nu mai este!

In Botosani avem o singura sala de sport ce intruneste cerintele practicarii, in conditii adecvate si civilizate, acestei activitatii atat de necesara pentru sanatatea noastra.Dati click AICI pentru a afla mai multe detalii.

Articol preluat de pe : csid.ro

Cancerul de col uterin

ECCA

Asociatia Europeana pentru Cancerul de Col Uterin lupta pentru reducerea cazurilor de cancer de col uterin din Europa prin promovarea constientizarii asupra mijoacelor de preventie. Pe baza datelor obtinute din cercetarile de expertiza ale clinicienilor si organizatiilor de sanatate publica din intreaga Europa, Asociatia Europeana pentru Cancer de Col Uterin a pregatit urmatoarele informatii:

Pliantele:

• Screening-ul cancerului de col uterin;

• Virusul Papilloma si cancerul de col uterin;

• Urmarirea si tratamentul unui test Papanicolau anormal;

• Vaccinarea impotriva Papilloma virus si a cancerului de

col uterin;

Brosuri:

• Ce trebuie sa stii ca sa eviti cancerul de col uterin

• Ce trebuie sa stii daca testul Pap a obtinut rezultate

anormale

Virusul PaPilloma si cancerul de col uterin

 

• Cancerul de col uterin este cauzat de un virus numit

Virusul Uman Papilloma (HPV).

• HPV se raspandeste prin contact sexual. Majoritatea

adultilor au fost infectati cu HPV la un moment dat

in viata lor.

• Majoritatea infectiilor cu HPV nu prezinta simptome

si se vindeca de la sine. Totusi, unele femei nu se

vindeca, ele avand un risc crescut de aparitie a

cancerului de col uterin.

• Vaccinul este acum disponibil pentru a reduce

riscul aparitiei cancerului de col uterin, dar acesta

nu exclude participarea la screening. Impreuna,

screening-ul si vaccinarea vor oferi cea mai eficienta

protectie contra cancerului de col uterin.

Ce cauzeaza cancerul de col uterin?

Cancerul de col uterin este cauzat de cateva tipuri de virus Papiloma Uman (HPV).  Exista peste 100 de tipuri de virusi HPV si aproximativ 15 dintre acestia determina aparitia celulelor de col anormale, care pot sa se transforme intrun cancer de col uterin. Majoritatea femeilor infectate cu HPV se vindeca de la sine in 6 pana la 24 luni, fara a stii ca l-au avut. Unele insa, nu se pot vindeca, iar aceste femei au un risc mai mare de a dezvolta cancerul de col uterin.

Cum apare infectia cu HPV?

In general, virusul genital HPV se transmite prin contact sexual. El se poate transmite de la o persoana la alta si prin contact cu pielea, nu numai prin contact sexual. HPV-ul este un virus foarte comun si marea majoritate a adultilor l-au avut odata in viata lor.Desi prezervativele sunt foarte eficiente in prevenirea altor boli cu transmitere sexuala, ele nu sunt atat de eficiente in prevenirea HPV, probabil din cauza ca acest virus se gaseste si pe pielea neacoperita de prezervativ.La ora actuala este disponibil vaccinul care protejeaza femeile contra 2 de cele mai comune tipuri de HPV, 16 si 18 care determina aparitia a 2/3 din cancerele de col uterin si numeroase teste PAP anormale. Acest vaccin va fi mult mai eficient daca el este administrat inaintea infectarii cu HPV 16 sau 18, dar el nu va poate proteja impotriva tuturor tipurilor de HPV. Astfel, chiar daca ati fost vaccinati, trebuie sa participati la screening. Impreuna – screening-ul si vaccinarea – va ofera cea mai eficienta protectie impotriva cancerului de col uterin.

Poate fi tratat virusul genital HPV? 

Exista tipuri de tratamente pentru virusul HPV care determina aparitia negilor genitali, dar acestea nu sunt eficiente in cazul tipurilor de HPV care conduc la aparitia cancerului de col uterin. Din fericire, majoritatea infectiilor cu HPV dispar de la sine in interval de 6 pana la 24 de luni fara alte complicatii.

Va afecta virusul HPV sarcina?

Virusii HPV care pot conduce la aparitia cancerului de col uterin sunt foarte comuni si nu s-a observat sa aiba vreun efect asupra sarcinii. Daca aveti o infectie cu HPV, nu este nevoie sa modificati ingrijirea dvs. obstetricala obisnuita.

Ce este testul HPV? 

Testul HPV este folosit pentru diagnosticarea cu infectia HPV. Desi nu exista tratamente pentru tipurile de virusi HPV care determina aparitia cancerului de col uterin, identificarea existentei sau inexistentei  virusului ajuta la definirea riscului Dvs. Daca nu aveti virus HPV,  riscul Dvs. este foarte scazut si puteti trece la screening-ul de rutina.Daca s-a identificat virusul HPV si acesta nu se vindeca de la sine, se impune efectuarea unor analize repetate pentru a vedea daca aveti celule anormale de col uterin, astfel incat aceste celule sa poata fi indepartate, si sa se previna dezvoltarea cancerului.Deoarece HPV-ul este extrem de comun, dar are viata scurta la tinerele femei, testul HPV nu se recomanda femeilor sub varsta de 25 de ani.Aceasta datorita faptului ca vor fi gasite prea multe infectii, care vor dispare de la sine, fara alte probleme.

Ce semnifica rezultatul testului pentru depistarea HPV?

In Romania testarea pentru depistarea HPV este folosita pentru urmarirea femeilor al caror test Papanicolau arata rezultate anormale (ASC-US)

• Daca testul HPV este negativ, riscul de aparitie al cancerului de col uterin este foarte scazut. Se recomanda o noua testare Pap peste 1 an,

• Daca testul HPV este pozitiv, riscul de aparitie al cancerului de col uterin este mai ridicat, fiind recomandata o colposcopie pentru a examina mai amanuntit colul uterin.Daca se obtin rezultate anormale, ginecologul va va consilia privind tratamentele necesare.


HPV
 este abrevierea pentru Human Papilloma Virus.  

            Acesta este unul dintre cele mai comune virusuri transmise pe cale sexuala. Un foarte mare procent din populatie este infectat cu HPV.

Pana acum sunt cunoscute cca 250 de tipuri de papiloma virusuri umane dar mai bine studiate sunt in jur de 80, iar dintre acestea doar 10-15 sunt implicate in patologia canceroasa a colului uterin

In categoria infectiilor cutanate date de HPV (human papilloma virus) intra: verucile vulgare, verucile plantare, verucile plane, verucile ano-genitale (condiloma acuminata), papiloamele si alte tipuri de leziuni.

Verucile sunt proliferari ale celulelor epiteliale ca rezultat al infectarii lor cu papiloma virusuri umane si de obicei sunt nedureroase (exceptie pot face cele localizate la nivel plantar (pe talpa piciorului).

Papiloma Uman este un virus comun (frecvent intalnit) care cauzeaza anormalitati ale celulelor sau tumori la nivelul pielii. HPV poate determina modificari ale tesuturilor de la nivelul membrelor superioare si inferioare, corzilor vocale, gurii si organelor genitale. Pana acum au fost identificate mai mult de 60 de tipuri de HPV, fiecare tip infectand o anumita parte a corpului

             Infectarea se produce prin contactul cu suprafete sau cu personae infectate si se realizeaza la nivelul zonelor cutanate (micro)traumatizate (un tegument absolut intact nu permite infectarea). Pot aparea frecvent la cei care frecventeaza piscine (favorizata de macerarea tegumentelor) sau la unele profesii (de exemplu macelari). In cazul prezentei leziunilor genitale (condiloamele acuminate) pacientii trebuie investigati suplimentar pentru excluderea altor afectiuni cu transmitere sexuala. Prezenta verucilor ano-genitale la copii trebuie investigata atent pentru excluderea unui abuz sexual.

De cand se produce infectarea si pana la exprimarea clinica (adica pana la aparitia leziunilor) pot trece intre 2-9 luni, timp in care persoana infectata desi nu are manifestari clinice poate infecta alte persoane.

Leziunile produse de HPV pot regresa spontan intr-un interval variabil de timp sau se pot inmulti (autoinoculare). Verucile “in mozaic” situate superficial pe o suprafata plantara mai intinsa sunt mai rezistente la tratament si pot avea o evolutie prelungita. De asemenea, o evolutie prelungita poate fi intalnita la persoanele imunocompromise.

             Complicatii:

1.  Durerea (in special prin prezenta verucilor plantare)

2. Transformarea maligna – este demonstrata si probata experimental doar pentru unele tipuri de HPV. Poate aparea in cazul infectarii cu tipurile: 16,18,31, 33-35, 39-40, 51-60 – sunt tipuri cu risc crescut ce pot duce la aparitia unor carcinoame de col uterin sau peniene; 5 si 8 – sunt tipuri virale care se gasesc in leziunile din epidermodisplazia veruciforma (o afectiune genetica in care exista un defect al imunitatii celulare), leziuni ce se pot transforma sub influenta radiatiilor solare in carcinoame spinocelulare.

Virusul Papiloma Uman este important deoarece modificarile tesuturilor determinate de anumite tipuri de HPV se pot transforma in cancere ale organelor genitale feminine. Diagnosticarea si tratamentul adecvat ale acesor modificari pot preveni cancerele.

               Tratament

Inainte de inceperea oricarui tratament trebuie sa tinem seama ca verucile se pot vindeca si spontan.

Cea mai mare rata de vindecare o prezinta pacientii tineri recent infectati.

              Acizii organici in concentratii mari si foarte mari se utilizeaza pe scara larga in tratamentul infectiei cu HPV formele verucoase, de ex. Acidul salicilic – in concentratii variate intre 11-25%, singur sau asociat cu acidul lactic se foloseste pentru tratarea verucilor palmo-plantare, glutaraldehida (solutie de 10%s mai mare) sau formaldehida (solutie 3%) folosite in special pentru tratarea verucilor plantare.

Podofilina (10-25%), acidul tricloracetic (75%), podofilotaxina (0,5%), imiquimod (5% crema) se folosesc pentru tratarea verucilor ano-genitale.

Pot aparea complicatii si/sau reactii adverse in timpul si imediat dupa tratament, si de aceea tratamentul trebuie supravegheat de medic! Retinoizii – 0,05% tretinoin crema sunt indicati pentru tratarea verucilor plane faciale sau pentru verucile intinse, rezistente, la pacientii imunodeprimati.

Crioterapia consta in aplicarea locala a azotului lichid sau de zapada carbonica avand ca urmare formarea unei mici zone de degeratura controlata, in plafonul bulei formate celulele infectate fiind indepartate.

               Metodele chirurgicale (electrocauterizarea, tratamentul laser: CO2, cu lumina intense pulsata, cu Argon) pot fi utilizate pentru tratarea oricarui tip de leziuni produse de HPV.

          

               Tratamente adjuvante - de stimulare a imunitatii.

              Unde poate creste HPV?

HPV poate creste la nivelul colului uterin – cervix (orificiul de deschidere al uterului), vagin, vulva (labii), uretra (orificiul urinar) perineu si anus.

               Ce fel de modificari tisulare determina HPV?

HPV determina doua tipuri de modificari tisulare :

-      condiloame (negi, veruci)

-      displazii (tesuturi precanceroase)

-      cancer genital (la femeie de col, de vulva, de vagin, iar la barbat de penis)

Medicii depisteaza prezenta acestor modificari tisulare prin examinarea vulvei si vaginului si prin examenul Papanicolau (mai nou, sitemul Bethesda).

             Condiloamele (negii genitali) sunt niste tumori asemanatoare negilor, localizate in aria genitala, cel mai frecvent la exteriorul vulvei. De obicei, sunt nedureroase, dar pot determina prurit (mancarimi), arsuri sau sangerari usoare. Pot fi localizate, de asemenea, in jurul uretrei sau anusului.

Cele din interiorul vaginului sau de pe cervix, de obicei, sunt plate si sunt descoperite prin intermediul examenului Papanicolau.

Prin displazie se intelege prezenta unor celule anormale la nivelul pielii. Displazia nu este similara cancerului dar de poate transforma in cancer dupa mai multi ani daca nu este tratata.

Prin tratament, displazia este vindecata, astfel ca posibilitatea transformarii in cancer dispare.

Singurul mod de a depista displazia este examenul Papanicolau saubiposia (prelevarea si examinarea unei parti de tesut), urmata de examen histopatologic.

Displazia poate fi evaluata cu ajutorul colposcopiei, dar diagnosticul final este pus prin biopsie. Este localizata cel mai frecvent la nivelul cervixului, dar poate apare, de asemenea, la nivelul vaginui si vulvei.

            Cum se transmite HPV?

In momentul de fata se stiu foarte putine despre cum sau cand ne putem infecta cu HPV.Transmiterea se face indeosebi prin contact sexual cu o persoana infectata. Femeile pot fi expuse infectiei cu HPV si sa nu prezinte displazie sau condiloame timp de multi ani.

Femeile si barbatii pot fi ,de asemenea, infectati cu HPV fara sa stie acest lucru, neprezentand nici un fel se semn sau simptom.

In timpul sarcinii, la gravidele cu HPV poate surveni o accentuare a infectiei, iar daca localizarea condiloamelor este preponderent la nivelul colului uterin si/sau a perineului, acet lucru poate permite transmiterea infectiei mai departe pe verticala, la nou nascut, in cazul unei nasteri normale. De aceea se impun masuri radicale de prevenire si oprire a infectiei cu HPV din timp, prin screening inainte de sarcina, vaccinare cu SILGARD, eventual tratament medicamentos si/sau chirurgical, si daca acest lucru nu este posibil, se impune nasterea pe cale inalta, prin operatie cezariana.

Bibliografie SELECTIVA
 1. Adam E, Kaufman R si colab. - Is human papillomavirus testing an effective triage method for detection of high-grade (grade 2 or 3) cervical intraepithelial neoplasia? Am J Obstet Gynecol, 1998; 178: 1235-44.
 2. Bergeron Christine, Jeannel Dominique si colab. - Human papillomavirus testing in women with mild cytologic atypia. Obstet Gynecol, 2000; 95: 821-27.
 3. Bosch FX, Rohan T, Schneider A si colab. - Papillomavirus research update: highlights of the Barcelona HPV 2000 international papillomavirus conference. J Clin Pathol, 2001; 54: 163-175.
 4. Franco E, Ferenczy A - Assessing gains in diagnostic utility when human papillomavirus testing is used as an adjunct to Papanicolaou smear in the triage of women with cervical cytologic abnormalities. Am J Obstet Gynecol, 1999; 181: 382-6.
 5. Goodman A - Role of routine human papillomavirus subtyping in cervical screening. Cur Opin Obstet Gynecol, 2000; 12: 11-14.
 6. Jastreboff AM, Cymet T - Role of the human papilloma virus in the development of cervical intraepithelial neoplasia and malignancy. Postgrad Med J, 2000; 78: 225-228.
 7. Kaufman RH, Adam E - Is human papillomavirus testing of value in clinical practice? Am J Obstet Gynecol, 1999; 180: 1049-53.
 8. Kirwan JM, Herrington CS - Human papillomavirus and cervical cancer: where are we now? Br J Obstet Gynecol, 2001; 108: 1204-1213.
 9. Lanham S, Herbert A, Watt P - HPV detection and measurement of HPV-16, telomerase, and survivin transcripts in colposcopy clinic patients. J Clin Pathol, 2001; 54: 304-308.
 10. Magnusson PK, Josefsson AM si colab. - Viral load of human papilloma virus 16 as a determinant for development of cervical carcinoma in situ: a nested case-control study. Lancet, 2000; 355: 2189-93.
 11. Manos MM - HPV testing for clarifying borderline cervical smear results. BMJ, 2001; 322: 878-9.
 12. Manos MM, Kinney WK si colab. - Identifying women with cervical neoplasia. Using human papillomavirus DNA testing for equivocal Papanicolaou results. JAMA, 1999; 281: 1605-1610.
 13. Schlecht NF, Kulaga Sophie si colab. - Persistent human papillomavirus infection as a predictor of cervical intraepithelial neoplasia JAMA, 2001; 286: 3106-3114.
 14. Schneider A, Zahm DM si colab. - Screening for cervical intraepithelial neoplasia grade 2/3: validity of cytologic study, cervicography, and human papillomavirus detection. Am J Obstet Gynecol, 1996; 174: 1534-41.
 15. Shlay C Judith, Dunn T si colab. - Prediction of cervical intraepithelial neoplasia grade 2-3 using risk assessmant and human papillomavirus testing in women wit atypia on Papanicolaou smears, Obstet Gynecol, 2000; 96: 410-16.
 16. Sun CA, Liu JF si colab. - Viral load of high-risk human papillomavirus in cervical squamous intraepithelial lesions, Int J Gynecol Obste, 2002; 76: 41-47.
 17. Zerbini M, Venturoli S si colab. - Distribution and viral load of type specific HPVs in different cervical lesions as detected by PCR-ELISA, J Clin Pathol, 2001; 54: 377-380.

* Preluat de pe : ECCA.info si korona.ro

Vaginita bacteriana

 

Generalitati

Vaginita bacteriana determina simptome specifice care sunt diferite de cele ale altor doua tipuri de infectie vaginala frecvente, infectia vaginala si cu trichomonas. Exista posibilitatea de a avea mai mult de un tip de infectie vaginala in acelasi timp.
Vaginita bacteriana este o schimbare in balanta bacteriilor care sunt prezente in mod normal in vagin, care poate duce la aparitia unor simptome suparatoare. Vaginita bacteriana este cea mai frecventa cauza de simptome vaginale la femeile aflate la varsta fertila.

Cuprins articol

Generalitati

  1. Simptome
  2. Cauze
  3. Factorii de risc
  4. Diagnostic
  5. Consult de specialitate
  6. Expectativa vigilenta
  7. Medici specialisti recomandati
  8. Investigatii
  9. Tratament
  10. Evolutie
  11. Complicatii
  12. Profilaxie

Simptome

Cel mai important simptom al vaginitei bacteriene este eliminarea unei secretii in cantitate excesiva, urat mirositoare, de culoare alb-cenusie, diferita de secretia vaginala normala. Una din trei femei cu vaginita bacteriana descriu o secretie galbena.
Un miros de “peste”, suparator, care este de obicei mai urat dupa contactul sexual, este semnalul de alarma al vaginitei bacteriene.
Totusi, aproape jumatate din femeile cu vaginita bacteriana nu au simptome care sa atraga atentia.

Vaginita bacteriana nu determina neaparat aparitia de mancarimi (prurit)!
Alte afectiuni ce pot prezenta simptome asemanatoare sunt bolile cu transmitere sexuala, infectia de tract urinar si infectia vaginala.

Care sunt riscurile legate de vaginita bacteriana?

Vaginita bacteriana este importanta mai ales daca femeia este insarcinata. In timpul sarcinii, ea poate duca la aparitia de complicatii, precum avortul spontannastere prematura (inainte de termen) si infectie pelvina aparuta dupa nastere.

Infectia uterului este o cauza frecventa a nasterii premature – vaginita bacteriana poate provoca acest tip de infectie sau poate fi un semnal de alarma pentru o alta problema ce cauzeza nasterea prematura. Expertii continua sa cerceteze daca vaginita bacteriana este o cauza directa sau indirecta.
Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul unei proceduri/tehnici pelvine invazive (cum ar fi nasterea prin cezariana,histerectomia, avortul clinic, biopsia endometriana sau plasarea unui dispozitiv intrauterin) creste riscul de aparitie a unei infectii pelvine.

Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul expunerii la o boala cu transmitere sexuala (inclusiv HIV) creste riscul de a face acea infectie.

Cauze

Vaginita bacteriana este determinata de o pierdere a echilibrului dintre microorganismele ce alcatuiesc in mod normal flora existenta in vagin. In mod normal, aproximativ 95% din flora vaginala este formata din bacterii numite lactobacili. Lactobacilii ajuta la mentinerea pH – ului vaginal la un nivel scazut si la prevenirea inmultirii excesive a altor tipuri de microorganisme.

Cauzele care duc la aparitia vaginitei bacteriene sunt putin cunoscute. Totusi, un numar de factori de risc cunoscuti pot determina modificari ale florei bacteriene existente in mod normal la nivelul vaginului: o scadere a bacteriilor lactobacili care sunt “bune” si o crestere a bacteriilor care sunt mai putin “prietenoase”, a caror inmultire este de obicei tinuta sub control de catre nivelurile mai mari ale lactobacililor. Astfel femeile cu vaginita bacteriana au mai putine microorganisme de tip lactobacili decat in mod normal si mai multe bacterii de alte tipuri.

Acesti factori de risc cuprind activitatea sexuala, prezenta unei boli cu transmitere sexuala in trecut, spalarea intravaginala, tampoanele intravaginale, diafragmele si folosirea de dispozitive intrauterine.
Vaginita bacteriana este mai frecventa la femeile care au mai multi parteneri sexuali sau care au ca partener sexual o femeie.
Vaginita bacteriana este uneori influentata de modificarile hormonale; ea este mai frecventa in jurul perioadei menstruatiei si se intalneste la pana la 23% din femeile insarcinate.

Factorii de risc

Factorii care cresc riscul de a face vaginita bacteriana sunt:
- inceperea precoce a vietii sexuale
- prezenta in trecut a unei boli cu transmitere sexuala
- mai multi parteneri sexuali
- o femeie ca partener sexual
- folosirea unui dispozitiv intrauterin
- folosirea de tampoane sau a diafragmei
- spalari intravaginale
- activitate sexuala orala-genitala.

Desi vaginita bacteriana pare a fi declansata sau inrautatita dupa contactul sexual, nu este o infectie care sa se transmita de la o persoana la alta. De aceea, expertii nu o considera o boala cu transmitere sexuala.
Vaginita bacteriana poate fi greu de diferentiat de alte tipuri de infectie vaginala. Se recomanda urmatoarele in cazul prezentei oricarui semn de infectie vaginala.

Diagnostic

Vaginita bacteriana se diagnosticheaza pe baza simptomelor, a unui examen pelvin si a unei examinari la microscop a unei mostre prelevate din secretia vaginala.
Atunci cand la microscop se gaseste un numar mic de lactobacili si un numar mai mare de alte bacterii, se pune diagnosticul de vaginita bacteriana.

Consult de specialitate

- apare o durere abdominala joasa si o febra mai mare de 38.3 grade C, asociate cu o secretie vaginala
- in timpul sarcinii apar simptome de infectie vaginala.

Un consult medical in termen de 1 saptamana daca:
- apare o secretie vaginala neobisnuita care are un miros urat, evident mai ales dupa contactul sexual
- apare o mancarime vaginala neobisnuita
- apar dureri in timpul actului sexual sau la urinare (disurie)
- apare orice alt disconfort sau secretie care ar putea indica prezenta unei infectii vaginale.

Expectativa vigilenta

Este recomandat in general sa consultati sau sa contactati un medic in legatura cu simptomele vaginale pe care le aveti.
Singura exceptie de la aceasta regula este atunci cand sunteti sigura ca simptomele dumneavoastra vaginale indica o infectie vaginala. Daca ati avut inainte o infectie vaginala si sunteti sigura acum ca aveti mai degraba o infectie vaginala decat o vaginita bacteriana, puteti sa faceti un tratament la domiciliu pentru aceasta.

Daca simptomele dumneavoastra se datoreaza unei boli cu transmitere sexuala si nu vaginitei bacteriene, puteti sa-l infectati si pe partenerul dumneavoastra sexual daca amanati inceperea tratamentului. De asemenea pot aparea complicatii mai serioase datorate bolii cu transmitere sexuala, cum ar fi boala inflamatorie pelvina.

Se recomanda sa:
- evitati orice contact sexual inainte de a fi consultat de un medic; acest lucru va preveni raspandirea unei posibile boli cu transmitere sexuala
- evitati dusurile, cu exceptia cazului in care medicul dumneavoastra este de acord.

Medici specialisti recomandati

Medicii care pot sa puna diagnosticul de vaginita bacteriana si sa o trateze sunt:
- medicii de familie
- ginecologii
- medicii internisti (de medicina interna).

Investigatii

Medicul poate sa va faca un test pentru vaginita bacteriana in cazul in care dumneavoastra:
- aveti simptome
- urmeaza sa faceti o histerectomie sau un avort chirurgical (vaginita bacteriana creste riscul de infectie dupa efectuarea lor)
- sunteti insarcinata si ati avut in trecut o nastere prematura – o nastere prematura in trecut ar fi putut fi cauzata de infectie.

Medicul poate pune diagnosticul de vaginita bacteriana pe baza istoricului simptomelor dumneavoastra, a unui examen vaginal si a unei mostre din secretia vaginala. Testele de laborator care detecteaza semnele de vaginita bacteriana pot cuprinde:
- “muntele umed”. O mostra prelevata din secretia vaginala este pusa pe o lamela de microscop si apoi este amestecata cu o solutie salina (normosalina).

Lamela astfel preparata este examinata:
- pentru identificarea bacteriei prezente,
- pentru cautarea de celule albe sanguine (leucocite) care indica prezenta unei infectii
- pentru cautarea de celule neobisnuite care se numesc celulele-cheie. Prezenta celulelor-cheie este cel mai fidel indicator al vaginitei bacteriene.
- testul Whiff. Cateva picaturi de solutie de hidroxid de potasiu (KOH) se adauga la o mostra prelevata din secretia vaginala si se urmareste daca se produce un miros puternic de peste. Daca acest miros apare, acest lucru sugereaza prezenta vaginitei bacteriene.
- pH-ul vaginal. PH-ul vaginal normal este de 3.8 – 4.5. Vaginita bacteriana determina adeseori o crestere a pH-ului vaginal peste 4.5.
- efectuarea de culturi. Efectuarea unei culturi din secretia vaginala poate arata o inmultire semnificativa a Gardnerellei vaginalis, care se poate asocia cu vaginita bacteriana.
testul Babes Papanicolau. Vaginita bacteriana poate fi detectata in timpul unui test Papanicolau de rutina. Totusi, testul Papanicolau nu este un test standard pentru diagnosticul de vaginita bacteriana.
- coloratia Gram. O mostra din secretia vaginala se pune pe o lamela de microscop. O coloratie speciala se aplica pe lamela, si ca urmare unele tipuri de bacterii (bacteriile Gram-pozitive) se coloreaza in purpuriu, in timp ce altele (bacteriile Gram-negative) se coloreaza in roz. In vaginita bacteriana, bacteriile Gram – negative, in special Gardnerella vaginalis, sunt foarte frecvente.
- proba cu oligonucleotide. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al bacteriei din vaginita bacteriana. Testul cu oligonucleotide este foarte precis dar nu poate fi efectuat de rutina in majoritatea laboratoarelor. Prezenta celulelor-cheie, un pH vaginal crescut, si un test Whiff positive sunt suficiente dovezi pentru punerea diagnosticului de vaginita bacteriana si pentru tratarea ei.

 

Tratament – generalitati

Vaginita bacteriana dispare spontan, fara tratament la 25% din persoane, asa ca tratamentul nu este intotdeauna necesar.
Se recomanda tratament in cazul in care:
- este indicata o procedura invaziva la nivel pelvin care ar putea sa determine o infectie
- sunt prezente simptome de vaginita bacteriana, mai ales in cazul in care persoana respectiva este insarcinata
- persoana respectiva este insarcinata si a avut in trecut o nastere prematura care ar fi putut fi cauzata de o infectie
- persoana respectiva are simptome care nu dispar de la sine, fara tratament

Vaginita bacteriana se trateaza cu antibiotice. Metronidazolul (Flagyl) este tratamentul de prima intentie. Daca persoana in cauza nu este insarcinata, poate lua medicatia pe cale orala (pe gura) sau se poate introduce intravaginal. Femeile insarcinate se pot trata doar pe cale orala.
Tratamentul antibiotic pentru vaginita bacteriana poate duce la aparitia infectiei vaginale deoarece medicamentele modifica balanta microorganismelor din vagin, permitand infectiei vaginale sa se dezvolte in exces. Acest lucru poate fi prevenit daca se consuma cu regularitate iaurt cu culturi active de Lactobacillus acidophilus sau daca se iau suplimente alimentare cu L. acidophilus.

La unele femei poate fi folosita cu succes administrarea orala sau vaginala de lactobacili pentru tratamentul vaginitei bacteriene.
Tratarea partenerului sexual nu este de folos, deoarece vaginita bacteriana nu este cauzata de un microorganism cu transmitere sexuala.

Optiunile de tratament actuale pentru vaginita bacteriana includ:
- asteptarea si observarea atenta. La aproximativ 25% din femei, simptomele vaginitei bacteriene dispar de la sine. Acest lucru se intampla atunci cand microorganismele lactobacili din vagin se inmultesc tinzand sa atinga nivelul lor normal, iar nivelul celorlalte bacterii incepe sa scada.
- medicamente antibiotice (se administreaza oral sau intravaginal). Antibioticele pot omori bacteria care provoaca simptomele din vaginita bacteriana dar uneori nu rezolva cauza fundamentala. De aceea, simptomele vaginitei bacteriene reapar la aproximativ 30% din femei dupa oprirea tratamentului cu antibiotice.
- restabilirea nivelului microorganismelor lactobacili “buni” in interiorul vaginului folosind iaurt sau suplimente alimentare.

Vaginita bacteriana in sine nu este o conditie medicala severa si adeseori dispare fara tratament. In practica, aproximativ 50% din femeile care au teste pozitive pentru vaginita bacteriana nu au nici un simptom. Totusi, in timpul sarcinii, a operatiilor chirurgicale sau a procedurile invazive intravaginale, vaginita bacteriana determina vulnerabilitatea tractului reproducator la infectie sau inflamatie, care pot duce apoi la aparitia diverselor probleme, cum ar fi nasterea prematura si boala inflamatorie pelvina. De aceea, medicul va face teste pentru diagnosticul vaginitei bacteriene si va recomanda tratament in cazul femeilor care:
- au simptome persistente
- sunt insarcinate si au simptome de vaginita bacteriana
- sunt insarcinate si nu au simptome de vaginita bacteriana, dar au avut in trecut o nastere prematura (mai devreme de 37 de saptamani intregi de sarcina) care ar fi putut fi determinata de o infectie
- urmeaza sa faca o histerectomie sau un avort chirurgical. Administrarea unui tratament cu antibiotice pentru vaginita bacteriana inainte de histerectomie sau de avortul chirurgical reduce semnificativ riscul de dezvoltare a unei infectii severe dupa aceea.

Se recomanda sa discutati cu medicul dumneavoastra care trebuie sa va indrume.
Daca doriti sa ramaneti insarcinata si ati avut pana in prezent simptome de vaginita bacteriana, discutati cu un doctor care va trebui sa va urmareasca si sa va recomande un tratament inainte de a ramane insarcinata.
Daca in timpul examinarii se identifica alte probleme cum ar fi o posibila boala cu transmitere sexuala, se va recomanda un tratament adecvat.
Deoarece vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta, tratarea partenerului sexual nu va ajuta.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Daca ati fost diagnosticata cu vaginita bacteriana, puteti folosi lactobacili (in iaurt) pentru a restabili echilibrul dintre bacteriile din vagin, fie in asociere cu sau in loc de tratament cu antibiotice.
Daca sunteti insarcinata, tineti minte sa evitati folosirea oricarui tratament care se administreaza intravaginal.

Lactobacilii pentru vaginita bacteriana

Microorganismele lactobacili opresc dezvoltarea bacteriilor daunatoare, intaresc sistemul imun si cresc rezistenta la infectie.
Lactobacillus acidophilus este gasit in culturi active in unele iaurturi si se gasesc de asemenea in farmacii sub forma de lichid, pudra sau tablete.
Timp de decenii, femeile au folosit L. acidophilus pentru tratarea vaginitei bacteriene si a infectiei cu un oarecare succes si fara efecte secundare. Aceasta terapie a ajutat la recolonizarea tractului vaginal cu microorganisme lactobacili, impiedicand inmultirea bacteriilor daunatoare.
Pana in prezent s-au facut doar cateva studii cu lactobacili, asa ca urmeaza sa se colecteze mai multe date.

Pentru tratamentul vaginitei bacteriene cu L. acidophilus se recomanda urmatoarele:
- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul alimentatiei din cursul fiecarei zile. Durata este de 2 luni.
- dupa ce va asigurati ca nu sunteti insarcinata, puteti trata direct zona vaginala prin introducerea in vagin de lactobacili sub forma de capsules gelatinoase (care se dizolva), de tablete sau sub forma de iaurt (folosind un aplicator pentru medicatie intravaginala). Durata acestui tratament este de 7 zile. Intr-un studiu despre aplicarea intravaginala de iaurt timp de 7 zile, 88% din femei nu au mai avut vaginita bacteriana cand au fost testate la 2 luni dupa tratament.

Cercetatorii au descoperit ca doua tipuri diferite de lactobacili -L. crispatus si L. jensenii-sunt cele mai frecvent gasite in mediul normal vaginal. Cercetatorii incearca in prezent sa faca capsule care sa contina aceste tipuri de lactobacili.

Optiuni de medicamente

Antibioticele sunt tratamentul standard pentru vaginita bacteriana. Metronidazolul (Flagyl) este medicatia de prima alegere in tratarea ei. Femeile care nu pot tolera metronidazolul, pot lua un antibiotice cu spectru larg cum ar fi clindamicina (Cleocin).
Aceste antibiotice se pot administra oral (pe gura) sau se introduc in vagin. Se poate recomanda folosirea in acelasi timp a ambelor cai de administrare.

Studiile demonstreaza ca in general antibioticele intravaginale sunt la fel de eficiente ca antibioticele orale in tratamentul vaginitei bacteriene. Medicamentele introduse intravaginal produc mai putine efecte adverse decat cele administrate oral, desi pot duce la aparitia unei vulnerabilitati la infectia vaginala.

Atunci cand luati un tratament pentru vaginita bacteriana, intrebati-l pe doctorul dumneavoastra daca trebuie sa:
- sa folositi medicamente pe cale orala sau medicamente introduse intravaginal. Unele femei prefera sa ia medicamente pe cale orala decat administrarea acestora pe cale intravaginala. La femeile insarcinate se administreaza doar oral
- sa evitati contactele sexuale in timpul tratamentului
- sa continuati tratamentul in timpul perioadei menstruale. Este mai dificila administrarea de medicamente intravaginale in timpul acestei perioade, dar doctorul va poate recomanda continuarea tratamentului de acest fel in acest timp
- sa evitati consumul de alcool in timpul tratamentului. Metronidazolul poate duce la aparitia de greturi si varsaturi daca se asociaza cu consumul de alcool.
Uleiurile minerale care sunt continute in cremele sau ovulele cu clindamicina sau in gelul cu metronidazol pot duce la ineficienta prezervativelor si a diafragmelor. Sa nu va bazati pe aceste metode contraceptive atunci cand folositi aceste medicamente intravaginale.

Tratament chirurgical

Nu exista nici un tratament chirurgical pentru vaginita bacteriana in acest moment.

Evolutie

Adeseori vaginita bacteriana dispare de la sine, dar la unele femei persista in timp. Tratamentul cu antibiotice folosit in mod curent poate fi eficace la unele femei, dar ineficient la altele.
- circa 25% din femeile cu vaginita bacteriana se vindeca spontan, fara medicatie, dupa o saptamana
- vaginita bacteriana reapare la aproximativ 30% din femeile care au fost tratate.

Complicatii

Riscul de aparitie a complicatiilor vaginitei bacteriene creste:
- in timpul sarcinii. Femeile care au vaginita bacteriana in timpul sarcinii au un risc mai mare de avort spontan, de nastere prematura (inainte de termen) si de infectie uterina dupa nastere fata de femeile care nu au vaginita bacteriana.
- dupa interventii chirurgicale ginecologice. Femeile care au vaginita bacteriana in momentul in care se face o procedura invaziva intravaginala au un risc crescut de a dezvolta o infectie sau o inflamatie mai serioasa, cum ar fi boala inflamatorie pelvina, endometrita sau infectia de tract urinar (infectia urinara). Procedeele chirurgicale care pot duce la aparitia de infectii legate de vaginita bacteriana includ biopsia endometriala, avortul chirurgical, histerectomia, introducerea dispozitivului intrauterin, operatia cezariana, dilatarea si chiuretarea si testul radiologic care examineaza interiorul uterului, trompele uterine, si zonele din jur (histerosalpingografie)
- o data cu expunerea la infectia HIV sau la alte boli cu transmitere sexuala. Femeile care au vaginita bacteriana au un risc mai mare de a se infecta si de a face boli cu transmitere sexuala (inclusiv HIV) atunci cand sunt expuse la aceste infectii.

Profilaxia

Pentru prevenirea vaginitei bacteriene se recomanda:
- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul alimentatiei din cursul fiecarei zile. Intr-un studiu se arata ca femeile care au consumat iaurturi cu L. acidophilus timp de 2 luni au avut o diminuare a vaginitei bacteriene
- sa folositi medicamente anticonceptionale orale, care diminueaza modificarile hormonale la nivelul vaginului care ar putea duce la aparitia vaginitei bacteriene. De asemenea daca aveti mai multi parteneri sexuali, folositi prezervative pentru a reduce riscul de boala cu transmitere sexuala
- sa limitati numarul partenerilor sexuali. Un numar mai mare de parteneri sexuali creste riscul de a se dezvolta vaginita bacteriana prin modificarea mediului normal din vagin
- sa folositi un tampon intravaginal sau o diafragma doar pentru o perioada limitata de timp. Intrebati doctorul in legatura cu utilizarea corecta a diafragmei pentru prevenirea atat a sarcinii, cat si a riscului de infectie vaginala
- evitarea dusurilor intravaginale
- sa luati in considerare folosirea de spermicid nonoxynol-9, care pare sa reduca riscul de vaginita bacteriana.

Vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta si nu este considerata o boala cu transmitere sexuala. Totusi, daca sunteti expusa la o boala cu transmitere sexuala in timp ce aveti vaginita bacteriana, exista un risc mai mare de a face aceasta boala.
Este intotdeauna importanta protectia in timpul actului sexual pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, chiar daca aveti sau nu vaginita bacteriana. Prevenirea unei boli cu transmitere sexuala este mai usoara decat tratarea unei infectii odata ce aceasta a aparut.

 

* articol preluat de pe sfatulmedicului.ro

Otrava, conspiratie sau profit ?

 

Ca in lume exista o problema majora in privinta alimentatiei nesanatoase, deja nu mai este un subiect soc.In deosebi, in tarile dezvoltate,efectiv  nu mai exista mancare naturala.Incet, incet, s-a ajuns si la noi la stadiul in care putem spune ca mancarea naturala e aproape de disparitie.Stim ca dezastrul de la Cernobal are rol major in eruptia masiva de cazuri de cancer la persoanele, aparent sanatoase, insa nu trebuie sa acordam o mai mica atentie, produselor alimentare de astazi.Desigur, nu mai vorbim de pasta de dinti, ce contine fluor( o scurta descriere AICI ).O alta minciuna (despre care aflasem in facultate) era la Danone cu Activia si bifidus esensis.Aici explica destul de bine ca bacteria folosita de bunica la tara era mult mai potrivita decat cea de la Activia.

Scriu despre acest subiect, pentru ca am primit un link de la o amica, in care am gasit urmatorul paragraf:

[“Bacteriile profane de iaurt insa nu au obiceriul sa se lipeasca de peretii intestinelor, pentru ca ele traiesc din lapte proaspat si nu din lucrurile digerate. Pe de alta parte bacterile probiotice nu sunt in stare sa faca lapte gros caci aceasta sarcina o au bacteriile lactoacide. De aceea pertioasele bacteri (probiotice) se introduc amesteca pe alta cale, ulterior, in iaurtul deja fermentat.” (Udo Polmmer)

“Bacterii din fecale, din secretii vaginale sau din bacterii care au fost izolate vreodata la pacienti, bacterii care dupa microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber reprezinta noi specii. Bacterii la care lucreaza si tehnologii genetici, care provin din fecale de porc sau din intestine de sobolani. Bacterii a caror specie nici nu este definita clar si care au fost testate fara scrupule si la sugari. Aici trebuie specificat ca bacteriile bifide pot fi si patogene, asa cum avertizeaza specialistul elvetian. Unele bacterii bifide pot provoca, carii si chiar meningita” (Udo Polmmer)
Aceste bacterii nici macar nu pot produce iaurt din lapte ! Ele sunt amestecate in iaurt dupa ce acesta a fermantat.
“Consumul produselor probiotice pot afecta flora intestinala. Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriza.
La urma urmei nici o bacterie nu are chef sa se lupte cu alti patogeni. Bacteriile se cearta mai degraba cu rudelele lor,care au aceleasi preferinte alimentare la trocul cu mancare. Si intr-adevar, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. In anul 2000 presa germana scria “iaurturile probiotice pot periclita viata.” Cauza acestor scandaluri era un congres medicinal in Birmingham unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger isi prezentase rezultatele cercetarilor. Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce la persoanele cu sistemul imunitar slabit la boli periculaose ca meningita, penumonie sau septicemie. La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai in varsta care a primit de la consumul de probiotcie un abces la ficat si care a putut fi salvat doar prin operatie. Seful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos dupa aceasta intamplare iaurturile probiotice din meniul spitalului. Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. Cine vinde cu placere produse care contin bacterii, care, atunci cand sunt gasite de specialistii in igiena reprezinta o dovada de contaminare fecala ?”(Udo Polmmer)
Problema si mai mare este ca de la introducerea “proboticelor” concernele au convins, incetul cu incetul, prin persuasivitatea tipic americana ori prin pretul mai ieftin al culturilor acestea, cam toti producatorii de iaurturi – indiferent ca este probitic sau nu – sa foloseasca tot aceste bacterii nocive la preparat iaurtul.Asa ca este greu de gasit inca un iaurt natural facut cu bacterii traditionale. Bacteriile traditionale folosite la facut iaurtul proveneau inainte de la vitel sau vaca. Dupa Pollmer ele se numesc Streptococcus thermophilus si Lactobacillus bulgaricus.
In Germania este acum foarte greu de gasit un iaurt care sa nu aiba culturi bifide.
Cu alte cuvine este greu de gasit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale si fecale."]

Una din aceste bacterii este specia “Bifidobacterium bifidum”.Va puteti aduce aminte ce este o bacterie AICI

Puteti citi mai multe despre acest subiect AICI.

Va invit dragi prieteni sa trageti dumneavoastra concluziile.Multa sanatate !

Igiena corecta a urechii

 

Pentru ca tot vroiam sa scriu despre ingiena corecta a urechii si mai ales pentru ca am gasit deja un articol interesant, pe tema asta, va invit sa cititi urmatoarele :) :

Urechea este organul auzului si al echilibrului, iar traumele si ingrijirea incorecta pot duce la pierderea partiala sau totala a acestor simturi. De aceea, igiena corecta a urechii este importanta nu doar pentru un aspect ingrijit, ci si pentru sanatate. Daca intrebi pe cineva cum isi curata urechile, iti va raspunde simplu: cu betisoare cu vata. Asa am invatat cu totii de mici si nu ne-am pus niciodata problema daca aceasta modalitate de curatare este buna sau nu pentru urechile noastre. In afara de spalatul cu apa, e singura metoda pe care o stim. Urechile insa au nevoie de ingrijire pentru a ramane sanatoase, de aceea, tocmai din acest motiv ar trebui sa ne schimbam obiceiurile. De ce? Pentru ca este periculos sa introducem corpi straini in ureche, iar cerumenul are un rol foarte important.

Ceea ce face destul de dificila ingrijirea urechilor este structura lor complexa. Urechea este alcatuita din trei parti: urechea externa, medie si interna, cu roluri importante in captarea, transmisia si procesarea sunetelor.

Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern, care directioneaza sunetele spre urechea medie. Pielea sau epiderma urechii reprezinta o bariera importanta de aparare care mentine un pH acid. Pielea urechii este asemanatoare celei de pe toata suprafata corpului nostru, dar mai subtire si cu o particularitate: are o secretie numita ceara sau cerumen, cu rol de protectie locala a tegumentului. Totodata, epiderma conductului auditiv prezinta si peri, cu rol de protectie.

Conductul auditiv extern este conceput sa fie deschis in mod natural, astfel incat aerul sa patrunda in conductul auditiv, pentru un auz perfect si pentru ca pielea ce acopera peretii conductului auditiv extern sa fie sanatoasa. De aceea, urechile nu trebuie astupate cu vata sau alte obiecte.

Urechea medie este compusa din membrana timpanica, un lant de trei oscioare si trompa lui Eustachio, care face legatura cu faringele, si urechea interna din labirint osos care, la randul sau, contine un labirint membranos. Informatia receptionata (sunetul) este transformata in influx nervos si prin intermediul nervului auditiv, ajunge la scoarta cerebrala din lobul temporal, unde se creeaza senzatia de auz.

Ce este cerumenul?
Cerumenul rezulta din acumularea secretiei glandelor ceruminoase situate in portiunea anterioara a conductului auditiv extern. Din punct de vedere chimic, cerumenul este un amestec de glicopeptide, lipide, acid hialuronic, enzime si imunoglobuline. Cerumenul normal este de culoare galben aramie si nu este solubil in apa. In timp, cerumenul se oxideaza si capata o culoare mai intunecata, cafeniu-rosietica. Cerumenul, acumulandu-se in cantitati mai mari se elimina, in mod normal, in procesul de masticatie, migrand dinspre portiunea interna a canalului auditiv spre pavilionul urechii.

Cerumenul – prieten sau dusman?
Multi cred ca cerumenul este o secretie neplacuta si inutila, insa nu este asa. Cerumenul are rol antibacterian si de mentinere a unui pH adecvat in interiorul urechii, astfel prevenind infectiile la nivelul urechii (otitele). Ceara produsa de ureche are si rol de curatare mecanica a urechii, odata cu scurgerea ei se elimina si celulele moarte rezultate din procesul de regenerare a pielii. Cerumenul lubrifiaza pielea conductului auditiv si mentine elasticitatea ei, protejand urechea interna de agentii patogeni. Cerumenul impinge particulele straine spre exteriorul urechii si faciliteaza trecerea undelor sonore.

Cand secretia este normala, cerumenul se gaseste ca o pelicula pe fata interioara a conductului auditiv. Atunci cand aceasta secretie dispare, pielea din interiorul conductului se usuca si se descuameaza si apar otitele externe.

Hiposecretia de cerumen poate fi provocata si de schimbarile hormonale, care duc la scaderea secretiilor din organism.

Cel mai deranjant insa este cerumenul in exces, care se poate forma din diverse motive. Acumulandu-se, cerumenul formeaza asa-zisele dopuri de cerumen. Aproximativ 10% din consultatiile la serviciile de urgenta ORL sunt determinate de „durerile” provocate de acumularea de cerumen.

Odata cu varsta, au loc schimbari in dinamica urechii si miscarile de indepartare a cerumenului scad in intensitate, ceea ce duce la acumularea cerumenului, care este greu de indepartat. Aproximativ 30% dintre persoanele in varsta au probleme de auz, din cauza acumularii excesive de cerumen. Persoanele cu proteze auditive au, de asemenea, probleme cu formarea dopurilor de cerumen. Unele persoane, in special barbatii, se plang de excesul de peri din conductul auditiv, care obstructioneaza eliminarea cerumenului. Un alt factor care declanseaza hipersecretia de cerumen si provoaca formarea dopurilor de cerumen este expunerea prelungita in medii unde exista mult praf sau expunerea excesiva la apa, in cazul inotatorilor. Tinerii pot provoca crearea dopurilor de cerumen din cauza castilor de telefon, player-elor si altor obiecte, cum ar fi hands-free-urile. Copiii mici prezinta, de asemenea, hipersecretie de cerumen, inclusiv sugarii de 6-8 saptamani.

In unele cazuri, dupa cum am mentionat mai sus, dopurile de cerumen sunt cauza unor defecte anatomice sau fiziopatologice, insa, de cele mai dese ori, noi insine participam la formarea acestor dopuri de cerumen prin folosirea in exces a betisoarelor.

Betisoarele – pericol de leziune a timpanului
Cand sunt bune betisoarele? Aproape niciodata, sunt de parere specialistii. De fapt, betisoarele de urechi nu sunt eficiente decat pentru curatarea partii externe a urechii: pavilionul si intrarea in canalul auditiv. In situatia in care betisorul patrunde mai adanc in ureche, riscurile nu sunt deloc de ignorat. In primul rand, exista riscul ca varful betisorului sa atinga timpanul si, prin urmare, sa afecteze auzul. Totodata, betisoarele nu fac altceva decat sa impinga cerumenul spre interiorul urechii si sa duca la acumularea lui la nivelul timpanului, de aceea si apare senzatia de pierdere a auzului si dureri la nivelul timpanului.

Chiar daca betisorul nu este introdus atat de adanc incat sa atinga structurile interne ale urechii, tot nu este indicata utilizarea frecventa a betisoarelor de urechi, deoarece acestea pot duce la un efect opus celui dorit: in loc sa curete cerumenul, il impinge in interiorul canalului auditiv, favorizand formarea dopurilor de ceara. In plus, este stimulata secretia de cerumen, ca reactie de autoaparare.

In plus, betisoarele de urechi nu sunt sterile si, chiar daca sunt sterile, cand deschidem prima data cutiuta, deja le contaminam. De aici pot aparea o serie de boli la nivelul conductului auditiv, dintre care cea mai frecventa este micoza (ciuperca). Aceasta necesita tratament timp indelungat, la care se adauga disconfortul de a nu mai auzi, din cauza obstructiei prin inflamatie si durerii provocata de micoza.

Betisoarele sunt interzise copiilor, pentru ca pot afecta structurile interne ale urechii si sa provoace otite. Conform datelor statistice, aproximativ 70% din otitele externe la copii sunt cauzate de utilizarea betisoarelor.

Cum se poate indeparta cerumenul?
Dopurile de cerumen ori cerumenul in exces poate fi indepartat atat de catre medicul ORL-ist, cat si in conditii de casa. De obicei, la ORL-ist ajungem atunci cand ne pierdem auzul ori simtim dureri provocate de dopul de cerumen. Medicii indeparteaza dopul de cerumen utilizand o ansa ori irigand canalul auditiv cu o seringa cu apa calda, ser fiziologic ori peroxid de hidrogen. Aceste manevre pot fi dureroase si chiar destul de periculoase, intrucat pot provoca rupturi ori perforari ale timpanului, de aceea trebuie executate doar de medicii specialisti in conditii de maxima atentie. Uneori, dopurile nu pot fi indepartate de la prima consultatie si este nevoie sa fie inmuiat mai intai cu ajutorul unei substante speciale.

In conditii casnice, dopul de cerumen poate fi inlaturat cu ajutorul conurilor de ceara, ulei de parafina, spray-uri ori picaturi speciale. Conurile sunt o tehnica veche utilizata in America de Nord si Indonezia. Aceasta tehnica la fel trebuie utilizata cu multa precautie, in camere bine aerisite. Totodata, este nevoie de o persoana care sa supravegheze manevra. Atat conurile, cat si uleiul de parafina solubilizeaza partial dopul de cerumen.

Igiena corecta a urechii
Cum se face igiena corecta a urechii? Cel mai important este sa nu introduceti nimic pe canalul auditiv (betisoare, scobitori, agrafe, unghia etc.).

Pavilionul urechii trebuie spalat cu apa si sapun, apoi se sterge bine cu un prosop. In caz de necesitate, se curata si intrarea in canalul auditiv, dar cu buricul degetului, nu cu unghia.

Pentru spalarea conductului auditiv extern folositi solutia speciala de curatare a urechii, „A-cerumen”. Aceasta poate fi procurata din farmacie fara prescriptie medicala. „A-cerumenul” este un amestec de substante tensioactive care actioneaza asupra dopului de cerumen exact ca un detergent. La inceput, substantele adera la suprafata cerumenului, il descompune in particule foarte mici, il fluidizeaza, iar ulterior, acesta se scurge din ureche.

O fiola de „A-cerumen” este indicata pentru o singura folosire, fiind dozata exact pentru ambele urechi. La inceput, fiola de „A-cerumen” trebuie incalzita in palme ori intr-un pahar cu apa calduta astfel incat sa fie de temperatura corpului. Apoi se picura 1 ml (jumatate din continutul unei doze) in fiecare ureche, se lasa sa actioneze timp de 1-2 minute, capul trebuie sa fie inclinat pe o parte, pentru a evita scurgerea solutiei. Dupa aceea, capul se apleaca pe cealalta parte pentru a permite scurgerea cerumenului lichefiat. Procedura se repeta si pentru cealalta ureche. Dupa curatare este recomandabila clatirea canalului auditiv cu ser fiziologic. Foarte comode sunt fiolele „Physiodose”, care elibereaza serul sub presiune exact ca o seringa. Clatirea va permite inlaturarea tuturor reziduurilor. Curatarea urechii cu scop igienic se poate face 1-2 ori pe saptamana. In cazul unui dop de cerumen procedura trebuie repetata 3-4 zile consecutiv, dimineata si seara.

In cazul in care simtiti dureri acute insotite de febra, evitati orice tehnici de curatare a urechii, deoarece ar putea sa fie vorba de o infectie, cum ar fi otita. In acest caz adresati-va la medicul ORL pentru o consultatie.

Articol preluat de pe Informatiiprofesionale.ro

Protoxidul de azot sau gazul ilariant

Oxidul de azot (numit şi gaz ilariant) este un gaz incolor cu miros dulceag, care întreţine arderea. Este folosit în amestec cu alte gaze în anestezia chirurgicală.

Caracteristici

  • Este un gaz incolor, cu miros placut si gust dulceag, fiind solubil in apa si in lipide.
  • gaz anorganic, inert, neinflamabil, dar întreţine combustia;
  • MAC ~ 105 (110)%, anestezic general incomplet, ceea ce presupune baranarcoză (hiperbară) (sub presiune);
  • efect rapid;
  • se administrează împreună cu O2;
  • anestezic general incomplet, dar produce analgezie la concentraţii subanestezice;
  • nu relaxează musculatura striată (contractură).

Utilizări

  • largă utilizare (mai ales ca adjuvant);
  • anestezia de bază;(Patrunde in organism pe cale respiratorie. Fixat de hematii, se distribuie in tesuturile grase. Eliminarea se realizeaza prin respiratie, in forma nemodificata)
  • în asociere cu alte anestezice generale pentru mentinere anesteziei;
  • pentru efectul analgezic (intermitent):
    • in obstetrică, in travaliu;
    • in stomatologie;
    • infarct miocardic acut
  • sindrom de abstinenţă la etanol
  • combustibil pentru rachete

Efecte adverse si pericole

  • hipoxie [In doze mari este asfixiant: elimina oxigenul din sange, consecutiv dizolvarii sale in plasma (efect hipoxemiant, ca la dioxidul de carbon).Utilizare nepricepută];
  • creşte presiunea intracraniană;
  • pătrunderea în cavităţi şi substitutuie azotul;
  • inactivează, la utilizare repetată vitamina B12;
  • posibil efect teratoge(produce malformaţii, anomalii etc);
  • hipoxie tranzitorie la sfârşitul procedurii (în revenire) – efectul celui de-al doilea gaz;
  • descrisă dependenţă.
  • deprima maduva osoasa;
  • potentialul methemoglobinizant (irita mucoasele, ochii etc);
  • potential cancerigen;
  • diminua fertilitatea.

Intoxicatia acuta

Doza toxica minima prin inhalare este de 24mg/kgc intr-uninterval de peste 2 ore.

Intoxicatia acuta se manifesta prin:
- euforie,
- stare ebrioasa,
- deprimare SNC,
- narcoza, cefalee,
- ameteli,
- delir,
- halucinatii,
- ataxie,
- edem cerebral,
- neuropatii periferice,

- mieloneuropatii,
- asfixie (dispnee, paloare, cianoza),
- hipotensiune,
- aritmii,
- leucopenie, agranulocitoza,
- methemoglobinemie,anemie aplastica si pancitopenie (pe fondul utilizarii cronice),
- greturi, varsaturi (rare).

Tratamentul intoxicatiei acute

Actiunea narcotica se combate cu naloxona,edemul cerebral cu manitol 20%, iar methemoglobinemia cu albastru demetilen. Este utila administrarea vitaminei B12. La sfarsitulanesteziei se administreaza metilcobalamina (5mg i.v.) si acid folic(15mg i.v.), cu rol hematoprotector.

Contraindicaţii

  • hipertensiune arterială;
  • epilepsie;
  • hipertiroidism;
  • anemii megaloblastice;
  • sarcină;
  • traumatisme cerebrale;
  • ateroscleroză;

Obţinere

Se poate obţine prin descompunere realizată prin tratarea termică controlată a nitratului de amoniu (NH4NO3) sau din reacţia acidului azotic cu amoniacul:

NH3 + HNO3 = N2O + 2 H2O

Ca anestezic este alcatuit din 90% N2O si 10%O2 (in volume).

Surse: Sfatul medicului si Wikipedia – enciclopedia liberă


Ce ne mai aduce toamna?

Fluctuatiile de temperatura, schimbarea presiunii atmosferice si umezeala sunt factori care pot agrava anumite boli in sezonul rece. Problemele cardiace si respiratorii, ulcerele si sinuzitele sunt afectiuni care isi agraveaza simptomele odata cu venirea toamnei. Zilele racoroase de toamna sunt responsabile si de schimbarile regimului digestiv,  de raceli si alergii sezoniere.
Copiii, batranii si persoanele care sufera de boli cronice sunt cei mai afectati de schimbarile de temperatura din sezonul rece. Simptomele difera insa de la o persoana la alta si sunt agravate in special de inaintarea in varsta.
Astmul, boala care se agraveaza toamna
Astmul este una dintre cele mai grave afectiuni ale sistemului respirator. Aceasta boala se manifesta prin inflamatia cailor respiratorii. Astfel, muschii se contracta mai des, respiratia este mai grea, apare tusea, iar bolnavul are senzatia de sufocare. Aceste simptome sunt insa agravate in special la trecerile dintre anotimpuri. Astfel, primavara si toamna bolnavul de astm este mult mai sensibil.
Persoanle care sufera de aceasta afectiune trebuie sa se fereasca de praf, mucegaiuri sau spatii inchise si umede. Acesti factori pot declansa crize puternice de astm. Din cauza vremii mai reci, pacientii bolnavi de astm ar trebui sa se fereasca de raceala, gripa sau bronsita. Aceste afectiuni suplimentare pot declansa crizele de astm. Este indicat ca bolnavii de astm sa petreaca cat mai putin timp in aer liber, atunci cand temperaturile sunt foarte mici.
Ulcerul recidiveaza si se agraveaza toamna
Ulcerul este o boala care se manifesta la nivelul mucoasei gastrice sau duodenale. Aceasta boala se intalneste la orice varsta, insa este mai comuna tinerilor. Boala survine atunci cand concentratia de acid clorhidric este ridicata si interactioneaza cu factorii de aparare ai mucoasei gastroduodenale. Printre cauzele de aparitie ale ulcerului se numara igiena defectuoasa, consumul exagerat de carne prost prelucrata si alimentatia haotica. De asemenea si o igiena dentara deficitara poate favoriza aparitia ulcerului.
Ulcerul are caracter sezonier si se manifesta in special primavara si toamna. Simptomele ulcerului se agraveaza in special dimineata si seara. Se manifesta prin puseuri de durere insotite uneori de greata si varsaturi. Durerile abdominale sunt de cele mai multe ori violente si se manifesta uneori si noaptea. Tratamentul ulcerului difera de la persoana la persoana. Este astfel important sa te prezinti la medic daca regasesti simptomele de mai sus. Ulcerul necesita in primul rand o schimbarea a stilului de viata. Este recomandat sa renunti la alcool, fumat, la mancarurile grase si condimentate.
Reumatismul, agravat de vremea rece
Sezonul rece aduce pentru numeroase persoane probleme reumatice. Artrita este una dintre formele cele mai comune de reumatism care se manifesta in sezonul rece. Expunerea la temperaturi scauzute cauzeaza cresterea sensibilitatii si dureri articulare. Simptomele cele mai frecvente de reumatism includ durere, inflamare si rigiditate. Bolile reumatice sunt mai raspandite in randul batranilor, insa si tinerii se pot confrunta cu astfel de probleme.
Artroza este o alta forma de reumatism, care se localizeaza in special in articulatiile coloanei vertebrale, in solduri, genunchi si in articulatiile de la nivelul degetelor. Bolnavii de reumatism trebuie sa evite expunerea la frig si umezeala. Baile calde, acupunctura, antiinflamatoarele si analgezicele reprezinta masuri utile in ameliorarea simptomelor acestei afectiuni.
Cardiacii, afectati de frig si umezeala
Lunile de toamna, cu schimbari bruste de temperatura, ploi si umezeala, agraveaza simptomele insuficientei cardiace. Presiunea atmosferica scazuta duce si ea la tahicardie si cresterea tensiunii. In sezonul rece, organismul apeleaza la metode de supravietuire proprii. Pentru a conserva caldura si mentine constanta temperatura corpului, vasele de sange se ingusteaza atunci cand temperaturile scad. Acest lucru duce la cresterea presiunii sangelului si apare astfel riscul unui atac de cord sau al unui accident vascular cerebral.
Simpotemele cele mai frecvente ale insuficientei cardiace sunt respiratia greoaie si scurta, oboseala, batai rapide ale inimii, greata sau dificultati de concentrare. Tratamentul pentru aceasta afectiune presupune o combinatie de medicamente, prescrise de medic. Pe langa tratamentul medicamentos, cardiacii nu trebuie sa se expunsa temperaturilor scazute si sa se imbrace cu haine groase si calduroase.
Sinuzita, o afectiune frecventa in sezonul rece
In anotimpul rece, numarul sinuzitelor este mai mare. Aceasta boala se manifesta prin dureri de cap, febra si infundarea nasului. Printre cauzele aparitiei sinuzitei se numara poluarea, fumatul, alergiile si problemele dentare netratate la timp. Persoanele care au depistat astfel de simptome trebuie sa mearga la medic si sa urmeze strict medicatia prescrisa.
Simptomele sinuzitei pot fi insa ameliorate daca pacientul se protejeaza termic, poarta haine si incaltaminte corespunzatoare vremii. De asemenea, este important ca atunci cand racesti sa iti tratezi aceasta afectiune pentru a preveni infectia sinusurilor. Pacientii cu sinuzita trebuie sa evite contactul cu persoanele racite, fumatul si spatiile cu aer uscat.
Toamna, ai grija cu bolile pulmonare
Cei care sufera de boli pulmonare au dificultati majore in a respira in sezonul rece. Schimbarile bruste de temperatura si aerul rece determina ingustarea cailor respiratorii, care duce la vehicularea unei cantitati mai mici de aer. Acest lucru agraveaza bolile pulmonare precum bronsitele si astmul. Simptomele bronsitelor sunt in general tuse puternica si febra.
Persoanele cu astfel de probleme trebuie sa evite sa iasa in aer rece si sa foloseasca un fular care sa acopere gura si nasul. De asemenea, este indicat sa se respire pe nas si nu pe gura. Nasul va incalzi astfel aerul care patrunde in tractul respirator. Afectiunile plumonare se trateaza in general cu antibiotice. Alimentatia echilibrata, fructele si legumele proaspete sau consumul moderat de miere reprezinta metode de ameliorare a simptomelor bolilor pulmonare.
Sindromul Raynaud, intalnit la femeile tinere in sezonul rece
Principala caracteristica a Sindromulul Raynaud este scaderea fluxului sangvin catre maini, degete, nas sau obraji. Aceste parti ale corpului se albesc si apoi se inrosesc intens. In asemenea momente, degetele sunt in general reci si amortite si apoi dureroase. Degetele se pot umfla, pielea devine lucioasa, iar simtul tactil isi pierde din acuitate. Aceasta afectiune este intalnita in general la femei. Crizele au loc de mai multe ori pe zi si dureaza cateva minute. In formele severe, crizele pot dura si cateva ore.
In mod obisnuit, crizele sunt provocate de temperaturile joase. Este astfel indicat ca pacientii sa se imbrace cu haine calduroase, sa poarte manusi si sosete groase. De asemenea, o dieta echilibrata, consumul de lichide si baile de soare duc la ameliorarea simptomelor acestei afectiuni.
*Articol preluat de pe : sanatate.acasa.ro

Cercetatorii au descoperit ceea ce pare a fi cauza universala a imbatranirii, care se aplica atat organismelor cu o singura celula, cat si celor multicelulare, inclusiv mamiferelor. Este pentru prima data cand un mecanism al imbatranirii este identificat la o diversitate de organisme.

Mecanismul dateaza probabil de cel putin un miliard de ani. Studiul arata modul in care deteriorarea ADN-ului afecteaza abilitatatea celulelor de a coordona care gene trebuie activate sau stopate in cadrul aranjamentelor particulare. Acest mecanism, aplicat atat organismelor unicelulare, cat si oamenilor, poate juca rolul vinovatului universal pentru imbatranirea oricarui tip de vietuitoare.

“Aceasta este prima potentiala radacina a imbatranirii universale pe care am identificat-o. Este posibil sa mai existe si altele, insa faptul ca imbatranirea unui simplu organism unicelular este direct legata de cea a unui mamifer, reprezinta o surpriza”, declara David Sinclair, profesor de patologie in cadrul Harvard Medical School. Conform acestui mecansim specific, in care deteriorarea ADN-ului duce la imbatranire, cauza reala nu este deteriorarea in sine, ci disparitia celulelor care coordoneaza genele.

“O serie de studii au aratat ca procesul care regleaza activitatea genelor, numit epigenetica, poate fi inversat, spre deosebire de actualele mutatii ale ADN-ului. Vom vedea in cadrul experimentelor viitoare daca procesul care cauzeaza imbatranirea poate fi inversat”, declara Philipp Oberdoerffer, cercetator in laboratorul medical al Universitatii Harvard.

Sursa: Science Daily

Previous Older Entries

Fundatia pentru SMURD

Intelege autismul

Nu fi indiferent !

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 191 other followers