Despre cunoasterea in doi ( Azeem )

 

Ea :

Mergeam azi pe stradă și mă gîndeam că retrăiesc, pentru a doua oară, pentru a treia, a patra probabil, sentimentul acut că lumea continuă să se petreacă în ciuda faptului că pentru mine, lumea mea se prăbușește surd, in slow motion. De ce nu se poate opri lumea în loc la tristețile noastre? Și cunosc atît de bine sentimentul ăsta, știu exact și ce moment al zilei este mai greu de suportat, și în ce moment mă simt la adăpost.  Parcă aș face echilibristică pe fire invizibile.
M-ai întrebat dacă am învățat ceva. Ce pot să-ți spun, acum, e că fiecare bucățică din mine, cea care eram pînă acum cîteva luni, s-a schimbat radical. Singura parte care mi-a mai rămas intactă este cea care poate ierta totul și orice. Nimic din felul în care priveam lumea înainte nu mai e la fel. Mi-ai dărîmat multe din stereotipiile care mă împiedicau să văd așa cum trebuie să văd și le-ai înlocuit cu lucruri adevărate. Și pentru asta îți mulțumesc și nu voi uita.
Am învățat multe despre viață, despre relații, despre oameni, despre lucruri, am mai vorbit despre asta, nu reiau. Am învățat multe despre tine. Nu tot, pentru că mai e mult pînă să te știu așa cum meriți. Dar, se pare că nu e suficient că am învățat, se pare că, într-adevăr, mai important decît asta e ceea ce reușești să-ți aduci aminte din ce știi, în momentele critice. Mi-e mai ușor să lupt cu alții pentru noi, decît cu mine și cu tine pentru noi. Știu că, cel puțin teoretic, nu ar trebui să existe lupta cu noi, pentru noi. Dar asta e doar într-o lume ideală. Din păcate, lupta există. Și pentru mine, să stau acolo, să trec peste tot, să înțeleg, să nu fug, să nu disper, să nu devin o cinică, să nu devin nepăsătoare, să nu devin amară și împietrită, și să continui să te iubesc…ar fi fost într-un fel esența vieții, dacă înțelegi ce vreau să spun. Știu că adevăratele probleme sunt cele legate de sănătate, dar mai cred că atîta vreme cît suntem sănătoși la trup și minte, avem datoria să ne educăm, să ne cizelăm, să ne cultivăm, să muncim, să creștem. […]
mi-am pierdut încrederea în mine, în cuvintele mele, în felul în care înțeleg să le dau sens. aseară am început să scriu ceva pentru blog, nu am terminat și nici nu voi mai termina, pentru că e absurd. Îți transcriu aici pasajul, nu știu dacă o să înțelegi ceva din el, dar era scris pentru tine, deci e al tău:
Despre fragilitatea cuvintelor
Se zice despre cuvinte că nu întorc oameni din drum. Oamenii cred despre drumuri că duc undeva, către un undeva unde visele și dorințele nu ucid. Drumul cuvintelor mele este scris în alfabetul așteptării. Privesc doar în urmă pentru a vedea adevărul și îl rog să-mi cuvinteze, dar el tace, știe că nu mă poate opri din drumul meu. Locul cuvintelor este în dicționar, dar eu am crezut că dragostea e, așa cum îmi spunea cineva, în spațiul gol dintre cuvinte, și le-am smuls din cărți pentru a le da sensul vrut de mine.
Am vrut ca măcar cuvintele mele să nu rănească….
El :
E adevarat, ai spus cuvinte ce mi-au facut semne in suflet… Si? :) happy
Iti spuneam de acea diferenta intre cuvintele ce vin dintr-un anume mod de-a gandi si celelalte, ce vin din incercarea de-a invata. Daca primele ma fac sa-mi vad de drumul meu, cele din urma fac semne asemenea celor de cerneala invizibila. Se usuca si dispar.
Nu am pretentia sa stii tot despre ceea ce stiu eu, peste noapte, peste zi. Ti-am zis ca te iubesc, iar asta presupune si rabdare. Rabdarea de-a astepta sa ajungi sa ai puterea de-a vedea lucrurile de unde le vad si eu. Si cu cat acest proces este mai brusc, cu atat face mai mult rau. E adevarat, te cramponezi de lucruri inutile… dar daca ai crede ca iubesc cu adevarat, ai sti ca inmultite cu o mie, aceste situatii nu ma vor face sa te las in urma. Te astept aici atat timp cat vad ca iti doresti sa vii. Imi spuneai sa ma intorc, sa fiu langa tine, sa te ajut. Ti-am raspuns si repet, ai dreptul de a izbandi singurica. Astfel se capata increderea si puterea ce vine cu ea. Ti-am povestit de felul meu de-a da lectii. Asta e una din ele.
Ti-ai pierdut atat de repede increderea. Toate cuvintele ti s-au descompus atat de violent, incat explozia te-a facut sa simti ca te-ai ratacit. Corecteaza-ma daca gresesc.
Sunt convins ca de va fi sa mai trecem printr-o situatie similiara, nu vei retrai ce tocmai am descris. Din contra, vei sti ce ai de facut si vei sti mai ales ce voi face eu. Si astfel, am trecut o etapa in precesul asta al instruirii la care ne-am angajat.
Mi-ai spus sa nu te las sa pleci vreodata, chiar de vrei sa pleci. Da! Asta mi se pare important intr-o iubire si lupt pentru asemenea dorinte. Asta face iubirea. De iti pierzi curajul, de iti este greu, de iti vine sa renunti, e langa tine si-ti ofera sprijin. In rest, cuvinte dulci spuse aiurea… sunt doar cuvinte.
Ai spus ca acum iti doresti si tu sa pui punct. Asta am si asteptat, pentru a-ti demonstra ca vin dupa tine, ca nu te las pur si simplu sa pleci. Sa intelegi ca dorintele tale sunt importante pentru mine. Sa iti inradacinez ideea ca nu te voi lasa niciodata, atata timp cat noi doi avem acelasi drum.
Sper sa nu ai pretentia de la mine de a fi perfect. Nu sunt. Si asa cum am rabdare sa te-astept, te rog sa ai si tu rabdare sa ma intelegi.
Sperand ca ai priceput ce imi doresc sa incolteasca in sufletul si mintea ta, te opresc din drum si iti intind mana. Sa-mi spui daca ma prinzi de mana sau nu.
Cu trup, cuvinte si mai ales suflet, al tau prieten
Ea :
și ziceai că nu te pricepi la cuvinte!
da, așa e, ai dreptate. chiar mi-am dorit să pun punct. mi-am pierdut încrederea în mine, în felul meu de a comunica și relaționa. pentru că eu eram obișnuită să spun ce gîndesc și să fiu crezută, chiar dacă asta nu era în favoarea mea. de ce crezi tu că nu am prieteni? pentru că toate prieteniile se termină acolo unde începe sinceritatea adevărată. dar cu tine a fost altfel. de la început altfel. și să văd că nici aici nu reușesc….a fost ca un mic cutremur…îți pierzi, pur și simplu, toată încrederea. și nu e doar asta. ci și faptul că devii rece și cinic și singur, îți pierzi entuziasmul și spontaneitatea…și exact asta nu vreau…
nu cred că ți-am dat drumul la mînă, vreodată…:) dar, dacă vrei, o pot strînge mai tare
te iubesc

Lasa-ti amprenta aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Fundatia pentru SMURD

Intelege autismul

Nu fi indiferent !