Un gînd întreg

 

Îți spuneam, într-o seară, o poveste despre cum am luat în posesie propria-mi lume. Despre firescul unei vieți aranjate zi după zi, cu eleganța numerelor bine ordonate. Ca o pînză pe care pictezi de la stînga la dreapta, fără să ridici pensonul. Bicicleta, prima iubire, cărțile, gîndurile, dorurile, toate au fost exact la timpul lor și au lăsat în urmă un cer senin, cu vagi urme de nori. Ca un decor bine gîndit și cu toate accesoriile plasate exact acolo unde actorul are nevoie de ele ca să exceleze în rol, fără să trebuiască să improvizeze. O lume unde caracterizarea eroului nu este explicită, ci subînțeleasă, unde nimic nu pune la încercare calitățile, iar defectele nu există.

 Apoi, îți spuneam, ai apărut din senin, cu stridența unui hotar. Cam de pe atunci, zilele mele se scurg după altă logică, cea a cuvintelor și a gîndurilor care mi te aduc într-o dezordine demnă de toate amintirile. Uneori, viața chiar ți se schimbă într-un gînd. Iar eu știu exact care a fost gîndul acela. Și vreau să fii acolo cînd voi duce gîndul pînă la capăt, unde mă așteaptă o lume în care am siguranța că mă voi recunoaște în tot ce simți tu acum pentru mine…

Ea

Lasa-ti amprenta aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Fundatia pentru SMURD

Intelege autismul

Nu fi indiferent !